Galeria de Arta Contemporana Muzeul National Brukenthal on Thu, 15 Mar 2012 12:57:09 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] NAPOLEON TIRON la Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal


*NAPOLEON TIRON*

16 martie – 15 aprilie 2012

Vernisaj, vineri, 16 martie, orele 17.00

Str. Tribunei, nr. 6

Orar: marti – duminica, 10.00 – 18.00



Prezentarea lui Napoleon Tiron (n. 1936) in Galeria de Arta Contemporana a
Muzeului National Brukenthal a plecat de la discutiile standard in jurul
esteticii sculpturale, de la analiza limitelor si a dificultatilor
structurale impuse de contaminarea sculpturii cu instalatia. Momentul in
care  Rosalind Krauss a vorbit despre sculptura unui camp dilatat expandat
ca un obiect de arta de sine statator in relatie cu spatiul, mediul si
asamblajul in sine a reprezentat un pas spre renuntarea la monumentalul
clasic al sculpturii. Sculptura minimalista a impins acest mediu in punctul
de a se desfiinta. In ultimii ani, Alex Potts conclude ca imaginatia
sculpturala disturba logica pervaziva a imaginii bidimensionale.

In cazul lui Napoleon Tiron, gandirea despre arta se bazeaza pe desen, pe o
viziune radicala, o definitie eluziva care aduce sculptura spre instalatie,
si spre o legatura intima cu viata. Tiron practica un conceptualism
practic, non-verbal si non-imagistic, cu o putere afectiva majora. Arta sa
merge paralel cu disolutia moderata a notiunii de sculptura ca recunoastere
a formei si cu teoriile emergente despre performanta, punand accent pe
instalatie si display, dar si pe importanta experientei privitorului.
Sculptura lui Tiron a tradus cu precautie si meticulozitate fragmente din
realitate aproape imperceptibile, alaturi de norme meditative, si acumulari
estetice, in sensul dezvaluirii unei modernitati cotidiene normale prin
constructii extraordinare. Dominanta materialelor organice dubleaza
experienta vizuala cu una senzoriala, determinand interpretarea spatiilor
instalatiei de la margine la centru, cum sugera Julie Reiss.

Balansul intre obiectele publice si cele private se face constient, dar nu
neaparat asumat. Arta lui Napoleon Tiron a trecut printr-o serie de stadii
care au fost motivate de un timp intern, mai degraba decat de cronologie
sau de aspiratia catre o cariera artistica. Considerand ca expunerea
lucrarilor nu trebuie sa reprezinte un scop pentru artist, prezenta in
expozitii a lui Napoleon Tiron este rara si lipsita de continuitate – in
1976, la Galeria Simeza in Bucuresti, curator Anca Arghir; in 1986, la Sala
Dalles, curator Dan Haulica; in 1988, la Bienala de la Venetia, comisar Dan
Haulica.
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/