Centrul de Introspectie Vizuala on Fri, 15 May 2009 13:10:39 +0200 (CEST) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] Vineri 15 mai la CIV, 19.00pm - AM DUBII- un proiect de Stefan Tiron |
Am Dubii / I HAVE DOUBTS Jesse Jones & Declan Clarke 15 mai - 15 iunie 2009 curator Stefan Tiron Deschiderea evenimentului: Vineri 15 mai, ora 19.00, in prezenta artistilor Centrul de Introspectie Vizuala, Str. Biserica Enei nr.16, sector 1, Bucuresti www.pplus4.ro ........................................................ Au ramas foarte putine dubii. In plina criza a capitalismului tarziu, triumfalismul neo-liberal postdecembrist adora linistea si aprobarea tacita. Intrebarile, interogatiile si chestionarea directa sunt rapuse si epuizate rapid. In Romania de azi, romanul model impaca de minune linistea cucernica de salariat cu rapacitatea consumerista, cultivand in timpul liber, cu rudele si prietenii, glume rasiste de culise, homofobia de stadion, ura xenofoba si o ecologie decorativa de salon. Aproape orice revendicare locala pare absorbita si inglobata succint de vociferarea ultranationalista si neo-religioasa contemporana, erijata ca singura si ultima alternativa la neimplinirea marii prosperitati promise acum 20 de ani. Incurajati si antrenati de o lume a competitiei libere si fara margini pamantesti, monopolistii adevarului ultim si instigatorii maximizarii teritoriale vor sa scoata acum pe toata lumea din competitie. Daca intrebarile vin din alta parte, ele trebuie in mod explicit sa chestioneze ce se intampla azi si aici. Frica esecului e valabila doar atunci cand ezitam sa ne punem intrebari limpezi cu privire la istoria si pretul platit in lupta contra sistemelor abuzive si razbunatoare care nu suporta nici un fel de opozitie. Jesse Jones si Declan Clarke revendica istorii, spatii si artefacte pierdute, imnuri, eroi si eroine parasite in arierplanul memoriei noastre, tocite colectiv sau inghetate frumos pe piedestalul idolatrizarii pop. Dimensiunea anti-eroica si anti-monumentala a locului si a faptului istoric are puterea sa recalibreze ce stiam si ce speram ca o sa aflam daca mergeam mai departe, vazand poate, pentru prima data cu ochii nostri proprii vaile unde se moare in lupa de gherila sud-americana. Sa nu renunti la lupta inseamna sa cazi in picaj obligatoriu, tintit, cu picioarele pe un pamant care redevine teren familar, lipsit de iluzii si plin de dovezi strigatoare la cer. La Declan Clarke recuperarea autobiografica a personajelor cheie functioneaza ca o metoda mnemotehnica aplicata la istoria revolutionara, memoria vie se declanseaza si de-numeste totul in imediata apropiere - ea boteaza tot ce ai sperat ca o sa fie asa cum ai planificat. Datele concrete, artefactele si cartile compun note anecdotice care jaloneaza permanent parcursul si ancoreaza cercetarea in registrul personal si intim. In mijlocul vietii de familie divergentele economice, politice si de ritm jurnalier devin diferente intre frati bazate pe clasa, diviziune a muncii si planuri de vacanta. Jesse Jones descanta spatiile vechi pe care le umple de continut radical, organizand exericitii de 'spectrologie' colectiva. Armate de intelectuali romani si istorici romani au transformat trecutul comunist in echivalentul unui castel bantuit, al unei mosteniri blestemate, intractabile si intunecate. Poate de aici urgenta de a recruta actanti imediati in slujba corului 'istoriei bantuite', ca unica posibilitate de expresie a spiritului critic intr-o perioada in care critica se manifesta in special sub forma de blestem si anatema. Lectia de istorie uitata devine printr-o recitare soptita si incantatorie a Manifestului Comunist, o seanta de spiritism care inmulteste si potenteaza murmurul multimilor, amplificandu-l in toate directiile. Jones face tot aici legatura istorica necesara intre imnuri si noile tehnologii. Istoria Thereminului si a sunetului eletronic produs de acesta nu este doar exploatarea unui efect spectral apropriat de filmele SF americane, ci este istoria politica postoctombrista amanata si suferind o adevarata damnatio memoriae. Stefan Tiron ........................................................ Jesse Jones (1978), traieste si lucreaza in Dublin. Expozitii: 2009 Ubersong, Plan 9, Bristol, UK; Historians of the Presents 2, Ghost of Buildings, Blancpain Art Contemporain, Geneva; 2008 Nought to Sixty, ICA, London; Performance, Project Arts Centre, Dublin, 2008 The Spectre and the Sphere (solo show). Declan Clarke (1974), traieste si lucreaza in Dublin. Expozitii: 2009 Loneliness in West Germany, Goethe-Institut, Dublin (solo); 2008 10,000 to 50, Irish Museum of Modern Art; 2007 Left Pop, Second Moscow Biennial, Moscow Museum of Modern Art, 2007; 2006 Enthusiasm, Frieze Projects, Frieze Art Fair London. ........................................................ Organizator: Centrul de Introspectie Vizuala Bucuresti/ Asociatia pepluspatru Evenimentul este realizat in parteneriat cu: Culture Ireland, Ireland-Romanian Cultural Foundation, Centrul European de Cultura Sinaia, Sato Art, UAP Parteneri media: 24-FUN, Feeder, 9AM, Metropotam, Arhitext, PORT.ro ....................................... Informatii Silvana Rapeanu Centrul de Introspectie Vizuala Str. Biserica Enei nr.16, Sector 1 Bucuresti silvana.rapeanu@pplus4.ro office@pplus4.ro www.pplus4.ro Program: Miercuri 14.00-18.00 Joi 16.00-18.00 Vineri-Sambata 12.00-17.00 sau prin programare _______________________________________________ Nettime-ro mailing list Nettime-ro@nettime.org http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://amsterdam.nettime.org/