[Nettime-ro] [Romania-News] Felii de timp - Frontiera

[Alin Cristea <alinpm@yahoo.com>]

http://blog.citatepedia.ro/felii-de-timp-frontiera.htm 
   
  Felii de timp - Frontiera
   
  Viorel Muha
   
   
  Au pus moartea in fata si in piept si au plecat! 
   
  Cati au murit impuscati pe fasie sau taiati de elicea barcii graniceresti in apele involburate ale Dunarii, Dunare a lor si a parintilor lor? Sunt nopti de iarna in care parca vantul plange deasupra apelor negre si friguroase, suiera si zgaraie gheata din margini, gheata lucioasa, gheata reflectata rece in ochiul de luna, gheata care parca deschide o gura urata, schimonosita, care striga in intuneric: ?va blestem!?.
   
  Cati au murit sufocati in cala de vapor, murind de foame sau de sete, in miros de excremente, in necaz si durere, moarte pe care nu o dorea nimeni? Bataile in miez de noapte in unitatile graniceresti, cu cablu de otel, udati cu furtunul de pompieri, cu scandura cu nisip legata pe spate si bata lovind in ea pentru distrugere de organe interne si moarte rapida fara urme, constituia rasplata pentru indrazneala de a vrea sa fii liber, rasplata data de ciracii si asasinii regimului comunist.
   
  - Ba!? ai tradat tara, societatea care te-a invatat, care ti-a dat mancare. Tradator nemernic si criminal ce esti!
   
  Inalt de peste 1,80 m si de circa 100 de Kg, cu camasa scoasa din pantaloni, transpirat si cu parul cazut peste ochi, mirosind a coniac, fiara din fata mea a navalit spre mine si a inceput sa imi care pumni pe spate, eu fiind legat si cu mainile in catuse la spate.
   
  - Intr-o saptamana te bag in mormant, ma! Soldat ! Adu scandura sa-l invatam noi ce insemna sa tradeze comunismul.
   
  Asa a decurs o noapte intreaga ?tratamentul? ideologic si de partid al celor care aveau mare grija ca frontierele Romaniei sa nu fie incalcate, altfel spus sa nu constituie drum spre libertate. 
   
  Altii o sfarseau aruncati peste bord, mormant fiindu-le marea sau oceanul, iar petale de flori pe mormant - valurile, trambite de strigat de durere - furtuna si trasnetele. Care mama sau frate mai plange dupa ei?
   
  Multi din ei plang in mormant de tara straina, prin gropi sau santuri pustii, udeva aproape de frontiere, acolo unde numai mierla sau huhurezul de noapte le canta aducere aminte, cant nepriceput de noi oamenii, cant care poate ca spune:
  - Acolo, jos, pe fundul santului, mai exista un os ramas din ei.
   
  Cei de pe fasie in tarana plang, fiindu-le oasele imprastiate de plugul care ara tarlaua nimanui. Granicerul care patruleaza acum nu stie nimic. Pentru el trecutul este undeva in spate, in urma, trecut pe care nu l-a trait. El traieste un prezent care va deveni trecut, trecutul lui. Stiu ei oare ca intorcand timpul inapoi, cu multi ani in urma, s-a tras si s-a ingropat? Mama lui ii duce dorul, ca si mama aceluia pe al carui mormant poate se gaseste, mama aceluia care a cautat libertatea.
   
  A plecat de acasa un baiat firav, saten, putin sugubat. Pe vapor. A indurat multe. A ajuns in Argentina. De acolo a strabatut intregul continent pana a ajuns in America. A indurat foame, frig, sete, frica, oameni ciudati cu obiceiuri ciudate. Undeva, prin munti uitati de lume, a dat de un italian, care ajunsese pe acele meleaguri cu multi anii in urma si care crestea oi. Cand italianul a auzit ca este roman, a inceput sa planga si, stragindu-l in brate, nu mai contenea spunand: ?Fratelo, fratelo??
   
  Ce il unea pe acel om de romanul nostru? Ce a simtit el auzind in acei munti vorbindu-se romaneste? A simtit departarea de? acasa, a simtit adierea tarii lui, dulcea limba melodiosa, limba mangaietoare de suflet si inima, limba de origine comuna. A simtit leaganul, tarana strabunilor lui, anii uitati undeva departe, ani ce ar fi vrut sa-i intorca inapoi. Vroia limba lui prin care a inteles lumea, o vroia inapoi la acel capat de lume, unde asculta ca in vis sunetele limbii romane, chiar daca numai semana. 
   
  Acesta, romanul nostru, mergea intr-un grup de guatemalezi, tranversand niste munti. Guatemalezii l-au ajutat sa mearga, pentru ca avea un picior tumefiat, de la o cazatura. A fost gasit de acestia in stare de delir, ratacind pe cararea de traversat o frontiera sud-americana, mergand cand inapoi, cand inainte, tarandu-si piciorul. De ce romanii nu se ajuta asa intre ei?
   
  Italianul i-a ospatat pe toti, i-a omenit, i-a lasat sa se odihneasca, apoi le-a dat merinde de drum. La despartirea de romanul nostru, care de cate luni pribegise prin America de Sud, pricepea binisor spaniola, italianul ia spus:
  - Cred ca voi murii si nu voi mai vedea vreun frate.
   
  Oare de ce nu incercam sa fim mai buni? De barbatii neamului nostru, care au avut asemenea curaj, nu-si mai aminteste nimeni?
   
  Venid spre tara, avand ca timp de zbor 16 ore, in zgomotul molcom, dar puntin deranjant si obositor, al frecarii aerului de avion, al zgomotului de motor, ma uitam in jos deasupra Atlanticului. Am inceput sa ma gandesc, vazand valurile minuscule cu ochii impaienjeniti, cu lacrima strivita de pleoapa, cu capul bagat in geamul mic al avionului, sa nu ma vada vecinul de zbor:
  - Tu ai avut noroc, ai scapat. Multi sunt sub valurile la care te uiti si le este mormant imens oceanul.
   
  Am retrait cosmarul aducerii aminte a acelor romani aruncati peste bord, undeva langa tarmurile Canadei, de echipajul unui vapor al carei natii nu vreau sa o pomenesc.
   
  Dupa anii ?80, incepusera sa vina din ce in ce mai mult si sa ne apese vremuri grele si rele, vremuri fara speranta (Nu lua speranta unui popor caci il vei distruge). Multi adolescenti, tineri, femei, batrani, cu profesii, cu cariera profesionala, au inceput sa capete curaj si se gandeau din ce in ce mai mult la solutia parasirii tarii. Unii dintre ei, chiar obositi de batranete, si-au indreptat coloana vertebrala si in sinea lor au zis:
  - Nu. Nu se mai poate. 
   
  Au inceput sa maraie, sa caute sa gandeasca, sa comenteze, sa protesteze sub toate formele, poate de prea multa frica, de neputinta, toate finalizate fie printr-o excursie cu ramanere in strainatate, fie pentru altii mai curajosi de introducerea actelor pentru emigrare, sau pentru unii fuga, trecerea frontierei. 
   
  Poate unii isi mai amintesc de cozile din fata abasadei S.U.A. sau a Canadei, de cozi cu tineri, maturi, femei, batrani, chiar copii sprijinind zidul umed si rece al cladirii de vizavi de ambasada, in gerul de februarie, de -10 grade, bolcaind si tropaind din picioare, asteptand de la 4-5 dimineata eventualitatea unui interviu. Cine isi aminteste de oamenii acestia? Trecatorii matinali de dimineata, care se duceau la serviciu, se uitau cu curiozitate si poate intrebau:
  - Ce Dumnezeu cauta astia aici, in fata ambasadei, vineti de frig, la ora asta? 
   
  Se mai intreaba cineva de ei astazi? Era o forma de protest, de indarjire muta, la fel de muta ca zidul rece de care stateau sprijiniti. Incepuse sa se depopuleze tara, depopulare care, datorita tovarasilor vechi si noi, continua si astazi. 
   
  Mai isi aduce aminte cineva ca stateau zile intregi in frig si arsita, la sectia Pasapoarte, fiind de repetate ori alungati din curtea cladirii, curte pe unde se mai adaposteau de frig si intemperii, la fel ca la ambasada americana sau canadiana?
   
  Da, isi mai aduc aminte astazi cei care stau si ei la coada, pentru a pleca si ei din Romania.
   
  Dar de tunelul de sub blocul din fata Ambasadei Angliei, in care te adaposteai asteptand luni grele si obositoare, cu o speranta chinuita, pe consulul Australiei, consul care venea o data la doua luni, sa poti avea un interviu? Dar nu intodeauna reuseai si incercai sa te descurci dand spaga militianului de la Ambasada Angliei, militian care, daca nu erai pe lista, te baga pentru cativa zeci de lei.
   
  Forma de protest, forma de razvratire, curajul de a te duce fara drum de intoarcere, undeva in lume, nici tie nu iti venea sa crezi. Undeva, sa fie, dar numai in Romania nu. Nu stiai unde pleci, in ce lume. O lume despre care stiai foarte putin, numai de Coca-cola, tigari, tricori colorate si poate o viata mai buna. Indurai si sperai, nadejde in suflet aveai. Oare unde sunt acei oameni? Sunt romani, sunt pe undeva? Traiesc? Mai au speranta sau dorinta intoarcerii? Sau au ramas mutilati de frica si oroare? 
  
   
  In fata Ambasadei S.U.A. se striga lista de vize, in strada, strada plina, dar impanzita de securisti. Devenise o masa. Ei, tovarasii, nu mai aveau ce face. Nu ii mai puteau alunga. Acestia nu s-au opus regimului comunist? Si astazi stai si te crucesti cum fostii tovarasi clameaza ca s-au opus comunismului. Ei, secretarii de partid, securistii, nomonclatura comunista. Toti acestia sunt asistati de ziaristi si moderatori, presa care manipuleaza, intoxica, ascunde, uita, exclude, inoculeaza, pune raul mai mic in fata, alege varianta favorabila lor, mistifica, ascunzand infractori, invocand legi europene clemente, intr-o tara anormala.
   
  Cei care inghetau prin fata ambasadelor nu sunt doriti, precum nu sunt cei ce ingheata si astazi. Acestia nu sunt cautati, nu sunt chemati, precum si altii ca ei, care au protestat sub variate forme si care sunt si au ramas anonimi. Acestia asteapa cu aceeasi nadejde ca vor venii vremuri cand ei sau copii lor sau altii cu suflet de neam si tara vor conduce Romania cu cinste si onoare.
   
  Formele multiple de protest care au fost in Romania, dar nevizibile, forme ascunse si izolate, cresteau odata cu cresterea monstruosului aparat propagandistic si de opresiune mentala si fizica, de opunere a propriului destin impotriva ta, impotriva propriei natiuni.
   
  Frontieristii au reprezentat zvarcolirea genei stra-stra-bunicului care le-a soptit la ureche:
  - Nu te lasa. Lasa tot si pleaca, caci te vei intoarce candva, cand, sub o forma sau alta, vei urni sau ajuta la daramarea satanei de pe spinarea poporului tau. 
   
  Acestia s-au ascuns, au studiat, au analizat, au sacrificat cei mai frumosi ani, anii tineretii, asumandu-si riscul de a nu mai fi casatoriti, de nu a mai avea copii, o familie, un camin. S-au despartit de frati, surori, parinti, copii. Au lasat in urma totul si au pus mortea in fata si in piept. Au invins moartea prin impuscare, mortea prin inecare, moartea prin sfartecarea trupului de elicia vaporului de pe Dunare sau a barcii graniceresti. Au riscat sa moara inghetati, sfasiati de caini de graniceri. Au riscat sa moara prin paduri, prin lanuri de porumb sau floarea soarelui, ascusi prin santuri si gropi, de foame si frig. Au riscat sa fie prinsi, batuti, schiloditi, omorati in bataie sau bagati pe ani grei in inchisoare.
   
  Voi, acestia, unde sunteti? Mai stie cineva de voi? Nu toti sunteti fiii acestei natiuni? Nu voi ati fost cei care v-ati revoltat primii?
   
  Cate mame, cati frati, cati parinti, cati copii acum mari intreaba: ?Oare o mai trai baiatul meu? Daca traiste, de ce nu scrie? Io fi greu? O fi prea departe?? Si poate trupul acestuia este de multa vreme tarana sau mal pe fundul Dunarii sau a oceanului, ori mancat de caini pe vreun camp uitat prin tara straina. Cati au fost impuscati si ingropati pe fasia de frontiera?
   
  Toata lumea tace. Aceasta lume isi trimite copiii la capsuni, in timp ce fostii nomenclaturisti tac si fura. Unii din ei, in marea lor asa zisa mila, fac acte de caritate, pentru a urati si mai mult aceasta constructie hidoasa de comunism amestecat cu capitalism. Poate drama de stingere de neam. Zbatere inaintea capitularii in neputinta. Astfel continua emigrarea fara intoarcere, salvare individuala in detrimentul salvarii nationale. Defectele enumerate au intrat in gena si distrug. Cei care mai au ceva in ei, cad si ei in disperare.
   
  Copii vostri cu facultati spala ?vasele? Europei. Fac munca celor intrati pe poarta din dos. Va dati mari, pe munci de nimic. Va laudati cu impliniri normale sau chiar slabe. Nu vreti sa va intorceti, nu de bine acolo, ci de rau in tara. Ce putem face pentru asta? Ce morala sa adoptam? Ce consideram ca ne mai poate salva? Multe rase au supravietuit, dar vlaga lor s-a stins pentru sute de ani, cand proprii fii au pierdut nadejdea. Unele au invins neavand nimic si din nimic au facut o tara. Au devenit mari, fiind mici, nu ca numar sau ca populatie, nu ca suprafata, ci ca norme clar definite privind munca, proprietatea, bunul simt, respectul catre conantionalul tau, norme clare de moralitate, calitati native pozitive cultivate sau chiar adoptate. 
   
  America este o tara mare, dar facuta din multe parti, mari sau mici, din parti de popoare mari sau mici, dar care prin unitate au devenit parte a unei natiuni mari si puternice. 
   
  Noi de ce nu putem fi o tara ?mare?? 
   
  Astazi, din ce in ce mai multi batrani, copii, femei singure, asteapta sa sune telefonul de la cel de dincolo, de afara, de la munca, de la ?poate o gasi ceva mai bun?, ?o oferta?, ?un contract?, asteptand sa trimita barem? o suta, ca intretinerea depaste veniturile.
   
  Toate acestea sunt rezultatul furtului de catre fostii tovarasi si actualii tovarasi, acesta ?politica? a furtului ducand la scaderea populatiei, scaderea natalitatii, plecarea masiva si neintoarcere. Este rezultatul la ce a facut trecutul pentru prezent, consecintele acestuia pentru cei de astazi, si ceea ce facem noi astazi va fi rezultatul la ce se va intampla maine, in viitor, consecinta a furatului sub toate formele din trecut, consecinta a furatului de astazi pentru viitor. Natiunea degenereaza din cauza coruptiei, a acapararii politice si economice a Romaniei de grupuri mafiote. Studii istorice arata ca natiuni si civilizatii mari de-a lungul istoriei practic s-au sinucis datorita acestui flagel mai devastator ca un razboi. Au ramas urmasi pe mari ruine istorice de civilizatie, ruine populate de supravietuitori.
   
  Nu ne-am saturat cu batutul la inalte porti de sute de ani? Nu ne-am saturat ca nu suntem capabili sa facem curatenie in aceasta tara? Nu ne-am saturat turnandu-ne astazi, ca si in trecut, la mari porti? De ce sa acceptam un contract de citeva luni pe 1000 de euro afara si nu pe 5oo la noi acasa, incercand sa inlaturam pe lichele, pentru a ajunge rapid la 2000 de euro? De ce trebuie ca multi dintre noi sa intram ca servitori in Uniunea Europeana, la cules de mazare sau capsuni? Suntem mai urati sau mai prosti? Nu, noi am devenit, noi am vrut asta, noi am ignorat, noi ne-am ignorat, nu am vrut sa scoatem din noi aroganta, minciuna si hotia si sa punem la loc de frunte harnicia. Sa eliminam, sa demascam, sa nu alegem pe oricine, sa nu propunem demagogul, mincinosul, vorbaretul, discursionistul, sa ne pese, sa ne intereseze. Sa nu ignoram trecutul, prezentul si viitorul, vazand numai calitatile noastre, nu si defectele. 
   
  Unii citesc ziarele si nu vor sa se chinuie cu sapa. Se uita cu cat a mai crescut metrul patrat de intravilan sau extravilan, mancand rosii cu gust fad de ceara, rosii din Turcia sau Grecia, rosii injectate la coada ca sa se inrosesca mai repede. Am dat fabricile, vom da si pamantul.
   
  Investitia in terenuri dupa ce s-a dus industria a devenit cea mai profitabila afacere a smecherilor. Asa ca in jurul Bucurestiului, ca de altfel in jurul tuturor oraselor, tarlale pline cu bruieni troneaza ici si colo, cu palcuri de vile in care stau la soare femei frumose de doi metri cu pitici batrani, barbati frumosi si spicuiti sau tineri muschiulosi, cultivati la ?scoala occidentului? ca gigolo, pentru chef si distractie. Stau tolaniti in sezloguri numai de import si de firma. Sau vezi grasi si cheliosi transpirand abudent, cu sticla si paharul mai scumpe decat jumatate de apartament de om amarat. Toate acestea obtinute pe spinarea celui obidit, a celui care a plecat, a celui care nu mai vrea sa se intorca.
   
  Suntem responsabili de istoria si trecutul pe care al cream acum. 
   
  Intorcerea inapoi in timpuri si postand in pasticula microscopica silicoasa minuscule semne in digitala memorie, fapte ce nu trebuiesc uitate, ne vor face poate mai uniti, mai putin orgoliosi si mai aproape de noi insine, caci ne-am instrainat de noi, uitand ca suntem de undeva, ne ducem undeva si poate ne vom putea indrepta candva.
   
  Ei, comunistii, au facut ca mamele noastre sa sufere, iara pe noi ne-au incainit. Cu cat ei inaltau osanale mai frenetice, cu atat tara murea mai mult. In minti de slabiciune au insamantat dusmanie. Au pus valori fabricate in masinarii de distrus suflete. Pe nimicuri, pe mancare, pe o haina, pe un sapun mai bun. Ei ne-au furat mintea, inima, ne-au instrainat unii de altii. Au reusit sa scoata din anscestralul nostru preistoric insticte de milioane de ani amortite, facindu-ne fiare.
   
  In trecutul comunist ne-am vandut prietenii, ne-am vandut colegii, ne-am vandut vecinii, ne-am vandut fratii, parintii, copiii, ne-am vandut pe noi si unii dintre noi continua sa o faca si astazi. Am reusit sa devenim slugi pe nimicuri. Foamea a intrat adanc in noi, foame de orice. Tragem ca acei caini de prada, sa o smulgem si sa o ascundem de frica zilei de maine in camari transformate in depozite, sa depozitam valori, bani, avere. Aceasta foame comunista, care este in noi, trebuie sa o diminuam, sa-i acordam noi valori, sa incercam sa fim oameni din nou.
   
  Voi, cei care ati plecat, intorceti-va acasa, sa faceti curtenie in aceasta casa frumoasa care ne-a daruit-o Dumnezeu, casa care se numeste Romania.
   
  Voi, cei curati ramasi, darul acesta, dat de Dumnezeu, este al vostru, pentru viitor.
   

 __________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam?  Yahoo! Mail has the best spam protection around 
http://mail.yahoo.com 
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/