[Nettime-ro] Interviu cu ADAM MICHNIK in 22

[vladimir bulat <vbulat@k.ro>]

SURSA: http://www.revista22.ro/

ANUL XVI (797) (14 iunie -20 iunie 2005)   


Glorie instalatorului polonez! (ADAM MICHNIK) 



Philipe de Villiers era un fervent sustinator al Poloniei de pe timpul
sindicatului Solidarnosti; cu prilejul campaniei legate de referendum, a
recurs la sperietoarea emigratiei poloneze. Acum, cand francezii au spus
“nu” Constitutiei europene, ce va spune asta?
Este clipa de glorie pentru polski hydraulik! Instalatorul polonez si-a
gasit locul in Istorie! “Traiasca Franta!”, a exclamat unul dintre
politicienii nostri de extrema dreapta, un antieuropean inversunat...
Vorbind serios, voi spune ca “nu”-ul francez imi inspira mai multe
observatii. Mai intai, recunosc in el acea fatalitate foarte franceza care
atarna greu in toate referendumurile voastre. Charles de Gaulle, acest mare
francez pe care l-a pierdut aroganta lui, Francois Mitterrand, el insusi un
mare sef de stat, care obtine votul la Maastricht la mica diferenta,
Jacques Chirac (pe care-l respect pentru declaratiile sale despre Vichy si
pentru felul cum apara o Franta laica), care a crezut ca popularitatea sa
nascuta din “nu”-ul fata de razboiul din Irak ii va asigura un “da” masiv
cu privire la Europa... Mai ales, vad aici un semn al deficitului politic
din Europa de azi. Clasa politica este dezavuata; partidele, in Franta ca
si aici, nu mai slujesc decat la exprimarea ambitiilor personale sau
intereselor particulare ale elitelor. Nu mai exista o filozofie proprie
fiecarei familii politice. Ce diferenta mai ramane de acum inainte intre
democratia crestina si social-democratie? Nu una prea mare. Stanga si-a
indeplinit partea esentiala a programului.
Sunt elitele responsabile?
Da. In Franta, ca si in Italia, in Germania sau in Polonia, iubita mea
patrie, eroica si martirizata. Procedurile democratice sunt respectate, dar
moravurile democratice nu mai sunt: ganditi-va la toleranta fata de
minciuni, fata de promisiunile nerespectate, fata de coruptie! Pana si
Stendhal ar fi votat “nu”! Amintiti-va de scena de la bal, de dialogul
intre Julien Sorel si contele Altamira: “Ce bal frumos! Nu-i lipseste
nimic. - Lipseste gandirea”. Astazi, in Franta, puterii ii lipseste
gandirea. Am ascultat interventiile presedintelui Chirac: sunt facute
intr-o limba frumoasa, dar care este intelesul lor?
De ce aceasta regresiune democratica?
Sub dictatura, infruntam cenzura si lipsa informatiei. Astazi, traim
intr-un prea-plin cacofonic, in care e usor sa te pierzi si care face ca
totul sa devina permeabil la demagogie.
“Nu”-ul francez si cel olandez nu sunt cumva pretul unei largiri prea
rapide?
Aceasta largire a fost pozitiva, dar imi dau seama ca a produs un mare soc
psihologic. In ochii vostri, noi nu apartinem familiei occidentalilor: noi
suntem niste barbari (rade). Paradoxal, polonezii erau mai acceptati in
Franta inainte de largire. Astazi, suntem o tinta pentru alianta
nationalismului de extrema dreapta cu un “suveranism” de stanga, care crede
ca a venit momentul pentru revolutia mondiala. Imi pare rau, dar
constructia europeana trebuie incetinita. Cand o masina are o pana, trebuie
sa te duci la mecanic sa-i verifice motorul.
Constitutia a murit?
Da, din nefericire. Nu putem continua impotriva unei majoritati de
francezi, de olandezi si, maine, de britanici. Trebuie sa urmam opinia
majoritatii si sa construim integrarea sub alte forme. Dar nimeni nu vrea
sa paraseasca zona euro! Constructia europeana este ideea cea mai
inteleapta din istoria continentului european. Sper ca aceasta idee nu a
murit. Acestea fiind zise, cand i-am vazut pe francezi votand “nu”, mi-am
spus: binecuvantata greseala! Ma temeam ca integrarea va fi blocata de
Polonia. Majoritatea dreptei poloneze, care se opune Constitutiei europene,
este foarte fericita ca francezii au votat “nu”...
La ce v-ati gandit dumneavoastra, fost disident, cand ati vazut fluturand,
in seara de 29 mai, drapelele rosii, in Piata Bastiliei, in sunetele
Internationalei?
Doamne, iarta-i, ca nu stiu ce canta (rade). Asta nu ma sperie. Nu-i un
lucru mai grav, in ochii mei, decat portretele presedintelui Mao fluturate
in Cartierul Latin, in mai ’68... Stanga, dupa modelul lui Enver Hodja
(fostul dictator albanez), a existat totdeauna, in Franta: ea nu este
internationalista, ci izolationista, sub un drapel internationalist. Ma
mira insa ca-l regasesc aici pe Laurent Fabius, pe care imi amintesc ca
l-am intalnit la un miting, in perioada Tratatului de la Maastricht, si
care era atunci pentru o Franta deschisa!
In ultimii doi ani, relatiile dintre Paris si Varsovia s-au degradat.
Inainte de aparitia “instalatorului polonez” pe scena Istoriei, Jacques
Chirac dojenise deja guvernul polonez pentru ca achizitionase avioane de
vanatoare americane si pentru ca sprijinea razboiul din Irak...
Desigur, asemenea declaratii lasa urme. Nu le poti vorbi polonezilor in
felul asta. Inchipuiti-va cum ar reactiona francezii daca presedintele
Statelor Unite ale Americii le-ar spune ca “au pierdut o ocazie de a
tacea”.
In diferendumul franco-polonez figureaza si problema relatiilor cu
Moscova...
Chirac vorbeste bine ruseste. Dar el confunda limba lui Puskin cu limba lui
Putin. In ochii lui, Rusia este la fel de indepartata ca si China. Pentru
noi, e o tara vecina. Vorbesc si eu ruseste, nu sunt rusofob, dar nu accept
limbajul imperial si deriva autoritara a regimului Putin. Francezii cred ca
democratia este un lucru extraordinar pentru francezi, dar ca rusii, care
sunt niste barbari, nu o merita. Pentru Franta, Rusia este o putere
nucleara, o mare piata, o cultura fascinanta. Polonia a disparut de pe
hartile Europei timp de o suta douazeci si trei de ani si, pentru polonezi,
de vina este Rusia. Cum sa nu sustinem miscarea democratica rusa impotriva
lui Putin, cand vedem astazi cum Moscova incearca sa reabiliteze pactul
germano-sovietic din 1939 Molotov-Ribbentrop, refuza sa faca publice
arhivele cu privire la masacrul de la Katyn, sprijina frauda electorala din
Ucraina?
Fiecare polonez nutreste in sinea lui un vis american. Exista si un vis
european?
Este o mare eroare sa construiesti Uniunea Europeana ca pe o rivala a
Statelor Unite. Ea trebuie mai curand sa fie un al doilea stalp al
Occidentului, caci noi impartasim aceleasi valori. Trebuie ca Uniunea sa
fie puternica, pentru a influenta Statele Unite, dar ca o aliata. Jacques
Chirac a aparat Constitutia, ca pe cel mai bun mijloc de a se opune
modelului american; eu credeam ca Europa s-a construit in opozitie cu
modelul totalitar! Fiecare polonez isi are visul sau european; pentru
taran, sunt subventiile de la Bruxelles; pentru muncitor, este promisiunea
ca se vor face investitii straine; pentru student, este garantia de a
studia si de a trai dincolo de frontierele noastre. Fantastice perspective,
cu totul interzise generatiei noastre!
Unde sunt frontierele Europei?
Ele sunt dictate de valori, nu de geografie. In cincisprezece ani de acum
inainte, va trebui sa reglementam problema relatiilor noastre cu Ucraina,
cu Turcia, cu Rusia. Daca, acum saisprezece ani, mi s-ar fi spus ca Polonia
va face parte din Uniunea Europeana, as fi spus ca asta-i o idee
suprarealista. Acum un an nu mi-as fi inchipuit ca Ucraina va lua parte din
plin la aventura democratica. Cu cat Europa va fi mai bine integrata, cu
atat va fi mai bine pentru intreaga lume. Dar, de cateva zile, inteleg ca
trebuie sa facem o pauza. Asa cum spunea Henri Bergson, “trebuie sa astept
ca zaharul sa se topeasca”: nu poti intotdeauna sa grabesti mersul
Istoriei.


Interviu de Jean-Michel Demetz si Bernard Przewozny 

Adaptare dupa Express, 6 iunie 2005, traducere din franceza de Mioara
Izverna 



 



---------------------------------
CV-ul tau ia 500 euro/luna!
http://500.myjob.ro




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/